Doamna în roşu - visul american al unei românce selectate pentru Premiul Pulitzer

Share

Trimite unui prieten

Tipareste

Aventura americană a româncei Aura Imbarus a început cu 400 de dolari şi cu o uşă închisă trecutului. Transpusă într-o carte, lumea pe care o lăsase în urmă i-a adus, după 15 ani, celebritatea.

Deşi domiciliul ei nu se mai află de mult în România, ci în ,,Oraşul Îngerilor” – şi al vedetelor de la Hollywood –,
românca Aura Imbarus pare mai curând unica locatară a unei dimensiuni aşezate undeva la mijloc între cele două lumi ale sale. Ca toţi scriitorii, judecă viaţa după semne, coincidenţe şi frânturi de inspiraţie abia perceptibile celor pentru care lumea nu este o matrice alambicată, populată de personaje care-şi scriu cronologia printre decoruri şi reflectoare.

Ea însăşi ar putea fi un astfel de personaj şi, pentru cei 10.000 de cititori ai cărții sale ,,Out of the Transylvania Night”, chiar este. În urmă cu doi ani, volumul-me­moriu al Aurei, publicat în Statele Unite şi gândit ca o declaraţie de dragoste pentru mama sa (răpusă de cancer la începutul lui 2009), ajungea pe lista titlurilor selectate pentru premiul Pulitzer, culegând cronici elogioase peste Ocean. Cea mai preţioasă ,,cronică” i-a venit, însă, de la Monika, o veche prietenă din copilărie: ,,Ce ţi-a luat atâta timp să scrii această carte?”.

Construită ca povestea unei românce de 18 ani, plecată prin Loteria Vizelor să cucerească America, ,,Out of the Transylvania Night” este structurată în trei părţi şi se citeşte asemeni unui roman de aventuri. Începe cu Revoluţia din Sibiu, din decembrie 1989, şi cu o plimbare în timp înspre originile greceşti ale personajului central; continuă cu descrierea României postrevoluţionare şi a schimbărilor din viaţa autoarei, inclusiv o poveste de dragoste care îi marchează destinul, iar ultima parte se axează pe Visul American şi efortul tinerei de a răzbi într-o ţară străină, pornind nu de la zero ci, după cum Aura însăşi glumeşte, ,,de la minus”. Întrebarea retorică a prietenei Monika – de ce a durat atât – devine legitimă când intri măcar puţin în povestea Aurei.

În 1997, când Aura însăşi a plecat în America prin Loteria Vizelor, viaţa ei din Sibiu se afla în plină ascensiune: preda engleza la Universitatea „Lucian Blaga“ (şi tocmai fusese acceptată în Programul de Doctorat), lucra la Radio Contact, la „Jurnalul Naţional“ de Sibiu, la o şcoală privată de limbi străine şi, peste toate cele de mai sus, dădea meditaţii la limba engleză şi avea în derulare proiecte cu Gallup Poll şi Festivalul de Jazz ,,Nae Ionescu”.

Deşi gândurile de plecare nu-i dădeau pace, o întorcea de fiecare dată din drum imaginea oamenilor dragi lăsaţi în urmă: părinţii şi bunica paternă. În anul-cheie 1997, însă, ceva a părut, pentru prima oară, diferit. Mai exact acel detaliu simbolic pe care un suflet de artist îl poate percepe cu totul altfel decât ceilalţi: actele pentru America au parvenit la fix un an după moartea bunicii. Ca o închidere a unui cerc. ,,A fost, pentru mine, ca un semn de dezlegare, aprobare şi deschidere a unei noi porţi în viaţă”, îşi aminteşte Aura. A plecat cu sufletul greu, dar conştientă că America este o oportunitate căreia nu se cuvenea să-i mai întoarcă spatele.

Cincisprezece ani mai târziu, cu o carieră fulminantă peste Ocean, acea întrebare – ,,Ce ţi-a luat atât de mult?” – încă îi răsună în urechi, pentru că ,,Out of the Transylvania Night” exista înăuntrul ei cu mult înainte să se aşeze şi să-l scrie negru pe alb, filă cu filă. ,,Mi-au dat lacrimile gândindu-mă de ce oare aşteptăm în această viaţă să avem momente sfâşietor de grele sau câte un adevărat Armaggedon, ca să putem crea ceva frumos şi autentic”, rememorează Aura.