Cum construiesc tinerii un sistem de educaţie alternativă

Share

Trimite unui prieten

Tipareste

   Traian Bruma, unul dintre fondatorii Centrului de Resurse pentru Organizatii Studentesti

Traian Brumă are 28 de ani, locuieşte cu părinţii  – pentru că nu e interesat să se angajeze în companiile care-l ofertează - şi are un mare obiectiv: vrea să schimbe modul în care privim educaţia în România.

Stă aplecat la un birou prelung şi scrie. Mai are şase minute să-şi noteze ultimele idei ale unei prezentări de care poate depinde, într-o măsură sau alta, parcursul imediat al proiectului în care şi-a investit tinereţea. Traian Brumă e foarte atent cu timpul lui. L-am întâlnit de patru-cinci ori, şi de fiecare dată a apăsat start şi stop pe un cronometru: datele au mers într-un excel complex în care şi-a construit şi perfecţionat, vreme de doi ani, propriul program de time management. Ştie cât timp a dedicat în 2009 şi 2010 muncii, sau dezvoltării personale, sau micilor bucurii ale vieţii (pe-acestea le indexează în fişierul Enjoy Life). Şi ştie precis cât timp a consumat cu mine.

Acum e în apartamentul de trei camere al bunicii lui Vlad Atanasiu, iar Vlad e colegul lui din CROS (Centrul de Resurse pentru Organizaţii Studenţeşti). Prin CROS, Traian şi colegii lui şi-au propus două lucruri: să crească impactul ONGS-urilor (asociaţiilor studenţeşti) în societate (şi au cifre care le fac cinste), şi să dezvolte un model alternativ de educaţie care să transforme mai întâi nişte indivizi, iar mai apoi să schimbe chiar viziunea noastră despre educaţie.

Tot aici locuiesc şi două dintre colegele lui, Cris şi Silvia, într-o cameră, iar o alta trebuie să rămână aşa cum au primit-o. Restul e spaţiu de lucru: o bucătărie şi o încăpere pe care-au cotropit-o ca apa, fără să lase nimic uscat: prezentări, cutii, afişe şi grafice de dezvoltare personală şi ghiozdane şi caiete şi pagini cartonate cu mesaje încurajatoare.Aici au un birou pe care stau trei laptop-uri, iar la geam, de unde intră un aer proaspăt de vreme indecisă, e un MacBook cu cablul de alimentare legat cu bandă în mufa potrivită. Cam aşa sunt legaţi Traian şi oamenii din CROS de educaţie. Ombilical. Dacă îi deconectezi de educaţie – mai exact de ideea lor despre educaţie - te aştepţi să li se stingă ecranul.

Ultimul minut. Se uită din nou la ceas, adună însemnările şi gata, trebuie să plece. În câţiva paşi e în faţa blocului, deschide portiera Solenzei albastre pe care i-a dat-o cu împrumut sora lui, Carmen, aruncă ghiozdanul mare şi negru pe banchetă, şi porneşte.

În ultimii doi-trei ani, el şi colegii lui au pus pe picioare un model de educaţie nonformală care azi e complementar sistemului de învăţământ superior. Au 120 de tineri înscrişi în cele două comunităţi de practici (câte 60 în fiecare), una de HR (HRemotion) şi alta de comunicare (NewMedia School). Cu toţii fac parte din organizaţii studenţeşti – sunt coordonatorii şi liderii acestora -, şi au fost aleşi pentru că au iniţiativă, dorinţă de dezvoltare şi sunt pasionaţi de cele două domenii.

Modelul se adresează acum doar celor mai implicaţi 1% dintre studenţii din România, dar visul lor e că peste cinci ani vor avea o adevărată universitate alternativă: în loc de profesori, să aibă mentori şi coachi; în loc de note, realizări concrete; în loc de diplome, un portofoliu de proiecte reale, contacte profesionale şi, peste un an sau doi, certificarea cunoştinţelor (patalamaua).

Şi multe dintre etape sunt deja parcurse: cei 120 de tineri înscrişi în sistem au acces la mentori şi la coachi, la traininguri, la stagii de practică în diverse companii şi la bibliografia şi informaţiile centralizate în comunitate. În plus, prin interacţiunea cu ceialţi pasionaţi, comunităţile lor de practică funcţionează ca un hub unde învaţă să înveţe singuri.

Traian şi colegii lui cred că acesta e modelul viitorului. Aureuşit să atragă oameni credibili în proiect (mentori şi coachi), au încheiat parteneriate cu Unilever şi Coca Cola, iar modelul funcţionează azi la toţi parametrii.