Cum a creat un designer francez o colecţie haute-couture cu meşteşugarii români de la sate

Share

Trimite unui prieten

Tipareste

Ia de borangic, cingătorile tradiţionale cu mărgele și fota ţesută la război au ajuns piese pe care ni le închipuim mai lesne ca exponate într-un muzeu prăfuit decât ca declaraţii stilistice pe bulevardele Capitalei. Francezul Philippe Guilet și le-a imaginat, în schimb, în cu totul altă parte. La Grand Palais din Paris, ca vedete ale unei inedite prezentări de modă haute-couture.

Vezi galerie foto cu o parte dintre creaţiile lui Philippe Guilet.

Cum arată biroul unui designer francez de haute-couture? Cu această întrebare în minte am traversat un adevărat labirint de holuri și camere, deschizând uși și urcând scări în spirală până la mansarda creativă a lui Philippe Guilet, directorul artistic al Ambasadei Franceze la București. Urma să am parte de o „vizionare”, în exclusivitate, a noii sale colecții de modă, care va fi prezentată, în următoarele luni, pe podiumurile de la Grand Palais. Același loc în care Chanel își etalează an de an hainele în fața presei, la Săptămâna Modei de la Paris, și unde s-a pus în scenă, în 2009, celebrul spectacol-tribut adus lui Yves Saint Laurent.

Pregătită să pătrund în spaţiul cel mai intim al creaţiei, gândurile mele nu adăposteau nicio prejudecată, știind prea bine cum fiecare artist își are propriul univers, populat de lucruri surprinzătoare, șocante, uneori de neînțeles pentru restul lumii. Ar fi putut arăta într-o mie de feluri. Și totuși, nu mă așteptam nicio clipă ca universul lui Philippe să arate atât de...românesc. Tradițional. Poate chiar mai românesc – aș putea pune pariu – decât orice altă casă din București, cu excepţia celor pregătite înadins pentru ochiul turiştilor.

O față de masă albă, brodată pe margini cu flori mari, multicolore, flori românești, așa cum văzusem în copilărie prin Ardeal, trona în mijlocul camerei, pe o masă din lemn. Șervete din macramé, asemeni celor care ieșeau din mâinile bunicii, stăteau așezate pe comodele din jur. Un săculeț tradițional, brodat manual din mărgele, se odihnea într-un cui din perete.

Teoretic, mă aflam pe teritoriu francez. Practic, de multă vreme nu mă mai simțisem atât de „în România”. „Acest săculeț e inima colecției”, aud o voce în spatele meu. Mă întorc și-l văd pe Philippe însuși, întinzându-mi mâna. Jovial și très français, de la maniere până la stilul vestimentar cu accente pariziene. Și totuşi, după cum aveam să observ încă din primele cinci minute ale conversației, mult mai ...român decât mine.

„De la acest săculeț brodat cu mărgeluțe, sub forma unor trandafiri, a pornit totul”, îmi arată el, atingând obiectul cu delicateţe, aproape cu reverență. Un obiect de care sunt pline târgurile românești tradiționale și pe lângă care am trecut de multe ori fără să-mi trezească vreo emoție deosebită. „Vino să-ți arăt”, mă îndeamnă, cu entuziasmul unei gazde care abia așteaptă să-i facă „musafirului” un tur al casei. Doar că musafirul – eu – habar nu avea ce îl așteaptă.

În prima încăpere, un manechin din plastic îmi captează din start atenția: pe el tronează o jachetă în stilul costumelor de toreador, scurtă, brodată integral cu mărgeluțe care recreează imaginea unor păuni. Recunosc stilul de broderie al centurilor tradiționale românești, cingătorile pe care le poartă femeile în zona Bistriţei, pentru a ține laolaltă ia și pânzăturile. „S-a lucrat două luni, pentru că totul e făcut de mână”, îmi explică, scurt, înainte de a-mi trece prin față al doilea umeraș: o rochie din catifea roşcată, brodată cu un model de mărgeluțe galbene reprezentând un soare.

Realizez, brusc, că undeva pe-acasă am o centură rămasă de la bunica, ce seamănă izbitor cu modelul lui Philippe.