Antreprenori part-time: românii care fac business după jobul de zi cu zi
04 septembrie 2011, 19:20 | Autor: Diana-Florina Cosmin
La şase seara, când trântesc uşa biroului din corporaţii, câțiva români întreprinzători au deja motoarele turate pentru cel de‑al doilea job. Cel de retailer de cărți digitale, maître fleuriste sau proprietar de prăvălie interbelică.
„Aerul mirosea altfel, orașul arăta altfel”, zâmbește ea. „Era prima oară după ani buni când mă plimbam pe stradă la prânz, în mijlocul săptămânii”.
Businessul cu ceai al Corinei a născut, anul trecut, și prima franciză: un al doilea „Bernschutz&co” deschis lângă Grădina Icoanei de o prietenă bună care îi împărtășește atracția pentru ceaiuri. „Când faci business cu ceai, secretul e să te detașezi de ideea de business în sine”, crede Corina, pentru care ceaiul face parte din acea categorie de produse care pot transmite sentimente și pot trăda grijă și afecțiune sinceră față de cei din jur. „E un produs pe care îl oferi cu drag și nu îl poți vinde dacă nu îi cunoști povestea” explică ea, citând dintr‑un bun prieten care are un principiu elocvent: „Ceaiul e atât de important în viața unui om încât ar trebui să‑i fie dat pe gratis”.
Echipa Corinei include patru persoane, dar e posibil să se mărească în viitorul apropiat datorită unei decizii strategice. Ceainăria ei a implicat o investiție de 50.000 de euro și a intrat pe plus încă din primul an însă, pe lângă import de ceai și vânzare, Corina s‑a decis să facă și distribuție de ceaiuri „alese”. Chiar dacă asta înseamnă reinvestirea masivă a profitului în stocuri de marfă, e o decizie luată la momentul potrivit. „Nu cred în curaj, ci în intuiție”, tranșează Corina. „Dacă vrei să faci bani mulți și rapid, investești într‑un local în care să vinzi bere și vin”. Când vrei altceva, trebuie să ai răbdare. Multă răbdare. Și, crede ea, trebuie să te bucuri de fiecare pas: „Când un om se uită la varietățile mele de ceai, mă simt recunoscătoare”. Iar dacă oamenii apreciază ceea ce le oferi, businessul devine modul în care le mulțumești, indirect, pentru alegere.
De la întâlnirile cu cei cinci antreprenori „part‑time” am plecat cu o certitudine încarcată de energie pozitivă. Dacă ai vreo pasiune de‑o viață, fie că e vorba de aranjatul șervețelelor sau de fizică atomică și nucleară, vine un moment în care pretextul serviciului solicitant încetează să mai sune convingător în fața propriei conștiințe. Și, tocmai atunci, în momentul în care începi să te gândești pentru prima oară „ce ar fi dacă”, s‑ar putea întâmpla ceva extraordinar și neașteptat. Te‑ai putea afla la un singur pas de cel de‑al doilea „job”, cel care ți‑ar înghiți tot timpul liber, ar consuma gurmand și ultimul strop de energie rămas după serviciu și ți‑ar transforma fiecare minut liber într‑un pretext pentru și mai multă muncă. Și care, dincolo de toate astea, te‑ar putea face cu adevărat fericit.





Adauga un comentariu »
Comentarii
Exact, buna observatie, nici unul nu are copii. Daca aveau, nu cred ca rezistau cu 2 joburi !
Nu stiu cat functioneaza librariile online cu toata pirateria de pe file sharing si preturile mari raportate la salariul minim corespunzator unui absolvent proaspat angajat care ar avea nevoie cu adevarat de cartile alea...
Articolul este scris superb, Felicitari!
Acesti oameni din articol sunt de admirat pentru curajul lor si pentru ca nu-si lasa sufletul sa moara. Intr-un job fulltime, te schimbi radical, devii un robot performant, induri stress si nu mai ai timp de tine si de cei dragi si asta doare. Cand decizi sa iti aloci timp si tie ca persoana lucrurile devin altfel. Esti dintr-o data mai puternic. In ceea ce priveste copii, in viata este timp pentru toate. Sunt cazuri in care mamele se ascund dupa copii si nu fac nimic cu viata lor si tot frustrate sunt.Depinde de energia fiecaruia. E normal ca e mai simplu sa faci repede un copil si sa o numesti cea mai mare realizare a ta. Dar e de ajuns?
exact, tot timpul meu liber il petrec cu copiii; chiar nu vad cand as mai putea avea inca un job :-(
Au timp...ceea ce sesizez eu e ca niciunul din ei nu are copil!!!