AutentificareInregistrare cont
Aboneaza-te
Follow:

Am acţiuni, sunt motivat!

18 aprilie 2011, 15:40 | Autor: Lidia Focsan
Share
mail
Trimite unui prieten
print
Tipareste
Alexandru Costin crede că acțiunile    Alexandru Costin crede că acțiunile

Într-o perioadă în care banii sunt scumpi, iar antreprenorii nu mai au resurse să crească salariile, recompensarea prin acţiuni ar trebui să fie cea mai ieftină formă de motivare a angajaţilor. Legislaţia greoaie nu-i ajută în niciun fel.


„În acest fel, am încercat atragerea şi menţinerea lor în companie”, explică proprietarul Remedia. „Şi a funcţionat”, spune el. Oamenii n‑au plecat, ba mai mult, au început să fie mult mai atenţi la costuri. Pe o piaţă a distribuţiei de medicamente în care banii se încasează greu şi cu întârziere, alegerea clienţilor şi ocolirea celor rău‑platnici a devenit prioritară. Mai ales că s‑a pierdut un milion de euro din cauza clienţilor care au intrat în insolvenţă şi pentru care Remedia este obligată să constituie provizioane.

Chiar şi aşa, compania a reuşit să aibă anul trecut un profit net de 1,8 milioane de lei la o cifră de afaceri ce a depăşit 182 de milioane de lei. Menţinerea angajaţilor în firmă şi creşterea performanţei acestora nu a fost singurul motiv pentru care distribuitorul de medicamente a decis să le dea acţiuni salariaţilor care au ajuns să deţină acum 4% din societate. „Compania suferă de lipsă de lichiditate pe bursă şi urmărim creşterea numărului de acţiuni liber tranzacţionabile”, spune Tarus, care se arată dispus chiar să‑şi micşoreze deţinerea. A mai făcut‑o odată, în 2007, când a vândut 20% din societate, cu patru milioane de euro. Tot din cauza lichidităţii scăzute, dar şi a legislaţiei care guvernează piaţa de capital, companiei îi este foarte greu să strângă acţiuni de pe bursă. „Firmele care‑şi răscumpără propriile acţiuni sunt discriminate din două motive”, se plânge Robert Peloiu, directorul general al companiei.

Cantitativ, nu poţi cumpăra mai mult de 25% din media titlurilor tranzacţionate în ultimele 30 de zile, iar la cumpărare nu poţi oferi un preţ mai mare decât cel de închidere din ziua precedentă. Din acest motiv, compania se chinuie şi acum să adune toate acţiunile pentru al doilea program de răscumpărare aprobat în urmă cu mai bine de un an. La fel ca majoritatea companiilor care apelează la astfel de programe de motivare şi recompensare a performanţei angajaţilor, Farmaceutica Remedia s‑a oprit doar la manageri. „Va mai trece timp până când vom începe să dăm acţiuni tuturor angajaţilor”, crede Valentin Tarus, proprietarul companiei. Pentru că e vorba de încredere, mentalitate şi educaţie.


De altfel, lipsa unei educaţii financiare este văzută şi de Daniela Necefor, Managing Partner al firmei de recrutare Total Business Solutions, ca fiind unul dintre motivele pentru care companiile oferă bonusuri non-financiare doar către top management. „Se merge pe principiul că oricum ceilalţi nu ştiu ce înseamnă acţiunile”, spune ea. În al doilea rând se încearcă o diferenţiere ca pachet motivaţional. „Este ca un bonus de performanţă”, explică Daniela Necefor, în care negocierea se face direct cu angajatul, iar în contract sunt prevăzute clar condiţiile de răscumpărare atunci când acesta părăseşte compania. Îşi aduce aminte că în anii trecuţi au avut pachete salariale care ofereau acţiuni.

Nu şi anul acesta, deşi e lucru ştiut că recompensarea managerilor cu acţiuni se întâmplă mai des atunci când banii sunt puţini, ca acum, şi când situaţia economică este nefavorabilă. Formula găsită de cei mai mulţi antreprenori pentru a departaja angajaţii care îşi fac foarte bine treaba de cei care nu sunt foarte eficienţi a fost scăderea ponderii salariului fix în favoarea părţii variabile sau a unor beneficii. Dacă în urmă cu trei ani, partea fixă depăşea 70%, aceasta a coborât în prezent sub 60%.


În aceste vremuri dificile, angajaţii au început să aprecieze mai mult stabilitatea companiei şi abilitatea managementului în reluarea dezvoltării şi mai puţin creşterea salariilor.

 
Taguri: bonus de performanţă, beneficiile non‑financiare, acțiuni, Valentin Tarus, Skill Team, Robert Peloiu, Marian Manolache, Interakt, Daniela Necefor, Bursa de Valori Bucureşti, Bogdan Ripa, Beneficii, Am acţiuni, sunt motivat!, Alexandru Costin, Adobe România, investiții, motivarea angajaților, pachete de beneficii salariale, recompensarea angajaţilor cu acţiuni, stock options plan
 
 
 
 

Adauga un comentariu



Ştiri Femei Servicii Ştiinţă şi cultură Afaceri Aplicaţii mobile






Adevărul Adevărul TV ADS Adevărul Spania Adevărul Italia Adevărul Europa Adevărul Moldova Click! Click FM Blik Blik Sekret Suplimente Foreign Policy Click! pentru Femei Click! Sănătate Tango OK! Magazine Click! Poftă Bună Blik Women Blik Health Blik Cooking AdevărulShop AnuntExpres Coduri Poştale Mica Publicitate Reteaua Tetatet Historia Dilema veche Ştiinţă şi tehnică Filmele Adevărul Caţavencii Forbes Adevărul iPhone Adevărul iPad Adevărul Android